Teleportarea Cu Tehnologiile Plasmatice Magrav – Prima Parte

1672

Cum Funcţionează Tehnologia Teleportării Din Prisma Tehnologiilor Magrav?

Începem o nouă serie de articole interesante, exact din inima SF-ului şi-a fanteziilor noastre renegate, anume, cum funcţionează tehnologia teleportării din prisma tehnologiilor plasmatice magrav?!

Articolul de față este doar o scurtă introducere a ceea ce dl. Keshe ne-a prezentat despre teleportare în câteva fragmente răsfirate prin zeci de conferințe de-ale sale!

Despre teleportare s-au scris multe, se dezbat multe, se presupun multe, se testează multe însă se fac paşi mărunţi de tot, în realizarea practică şi-n implementarea de tehnologii şi aplicaţii destinate teleportarii.

Deşi, o mulţime de tabloide digitale, trâmbiţează în sus şi-n jos, în stânga şi-n dreapta că s-au reuşit prin nu ştiu ce laboratoare sofisticate cu multe fonduri investite, performanţe remarcabile în teleportarea unor atomi sau io ştiu ce mai elemente cuantice sau de altă natură, cum ar fi fasciculele de lumină, adevărul este că până la realizările şi performanţele de-a-ne putea teleporta ca puştiul din filmul Jumper, mai avem puțin de aşteptat.

Nici chiar fizicianul Michio Kaku nu-i prea optimist în direcţia teleportării! Bine, el nu-l cunoaște pe dl. Keshe. I-ar părea rău de tot dacă l-ar cunoaște!

Deci, nu ne rămâne decât să ne mulţumim cu imaginaţiile şi fanteziile noastre ecranizate în ceea ce priveşte teleportarea!

Abordarea dlui. Keshe viz-a-vi de teleportare, mi se pare interesantă şi mai cuprinzătoare decât tot ce se știe la ora actuală despre teleportare!

Ia să vedem așa pe scurt!

teleportare-magrav

El afirmă că legea transferurilor energetice, ne permite să ne deplasăm în orice zonă din Univers, sau în orice alt Univers dorim, dacă vrem instantaneu (adică, putem controla chiar viteza cu care ne teleportăm) şi cu toate componentele noastre fizice şi non-fizice intacte: conştiinţă, memorie, sentimente, fizicalitate etc.

Cu alte cuvinte, dacă cunoaştem câmpul magrav al locului respectiv unde dorim să călătorim, şi dacă avem posibilitatea să-l creem în reactoarele noastre plasmatice, teleportarea instantanee este posibilă oriunde în Univers!

Dl. Keshe ne explică că, pentru a crea condiţiile necesare teleportării, sunt necesare 2 bobine (gravitaţional şi magnetic) mari în interiorul cărora să între omul.

Bobina gravitaţională (interioară) va crea/amprenta/memora câmpurile magrav ale omului, iar bobina magnetică (exterioară) are puterea punctului de destinaţie.

Dictând puterea magneticului şi ajustarea acestuia cu cea a destinaţiei, putem să ne teleportăm instant cu tot pachetul a ceea ce suntem în acel loc!

Dl. Keshe continuă şi ne spune că sistemele de teleportare din viitor, vor fi sisteme magrav la scară mare!

De asemenea, el continuă să ne explice că în societatea plasmatică şi universală a viitorului, un criminal va putea fi găsit instant, doar recreând câmpul său magrav după mirosul hainei sau un obiect al acestuia. Asta deoarece mirosul este o parte a structurii sale emoționale!

Oare cum va arăta o societate în care individului „îi este permis” să se teleporteze liber cum vrea şi unde vrea?

Probabil vor exista şi atunci indivizi ca Samuel Jackson din film, dar de această dată având alt rol, nu de-ai ucide pe Jumperi, ci de-ai proteja de cei ca ei dar care au alte scopuri decât pacea şi echilibrul!

Interesante viziuni!

DISTRIBUIȚI